Cele bune se dau prin povești. Am aici în bibliotecă mii de jurnale pline de grai și trăiri. Pline de învățăminte și zâmbete ascunse de vreme. Stau și așteaptă prăfuite să-și găsească stăpânul potrivit. Le-am adunat de peste tot din lume. Vezi tu, noi am călătorit mult. Soția mea ținea un jurnal. Trebuia să aibă mereu unul la îndemână și îl căra cu ea peste tot. Am întrebat-o la un moment dat de ce face asta și mi-a dat cel mai simplu și complex răspuns posibil. Mi-a spus că vrea să își amintească tot. Să prețuiască tot.
– De atunci ați început să colecționați jurnale?
– Da. În acel moment am înțeles că fiecare clipă pe care o trăim alături de persoana iubită este de pus în ramă. Niciodată nu știm cât timp avem la dispoziție. Trebuie să profităm din plin. Trist e că, în general, oamenii își dau seama prea tărziu.
– Și care credeți că e efectul acestor jurnale? Le arată oamenilor cum să fie fericiți?
– Nu tocmai. Îi ajută să învețe și să ia deciziile potrivite în funcție de felul lor de a fi. E simplu.
– Unii au nevoie de un mic imbold, nu?
– Da. Cred că majoritatea așa funcționează.
– E uimitor ce aveți aici. Cred că dacă ar exista mai multe magazinașe ca acesta lumea ar deveni într-adevăr un loc mai bun. Fără doar și poate.
– Acum știi povestea. Ai de gând să o spui mai departe?
– Cu permisiunea dvs, bineînțeles.
– Chiar mi-ar prinde bine ceva reclamă, să știi. Plus că aș vrea să mai stau la vorbă cu cineva din când în când.
Povestea bătrânului mi-a rămas în suflet mult timp. Am povestit de zeci de ori ce am văzut în ziua aceea, dar parcă farmecul nu era complet fără magazinașul de sentimente în decor. Un an mai târziu, m-am hotărât să-i fac o vizită. Drumul arăta diferit. Când am ajuns acolo, magazinul dispăruse. Fusese înlocuit de un outlet de haine. Voiam să aflu ce s-a întâmplat, dar când am dat ochii cu patroana mi-am dat seama că bătrânul nu mai era. Se stinesese cu câteva luni în urmă. Lăsase drept moștenire o scrisoare care mă aștepta. Nu am putut să o deschid atunci, aveam nevoie de liniște. Nu știam ce voia să îmi spună. Tot ce știam era că îmi încredințase povestea lui.
