Ochii aceia verzi pe care i-ai văzut de atâtea ori plângând, acum nu mai au lacrimi. Izvorul se pare că a secat și sufletul nu prea-și mai expune povestea. O ține ascunsă de văzul lumii până când cineva va fi destul de curajos să o descopere atent și să-i asculte ritmul. Ochii de smarald care ți-au luat sufletul de mână și l-au dus să vadă cerul de atâtea ori, zburând, bineînțeles, au învățat cum să fie singuri. Au decis să zâmbească mai mult. CARPE DIEM. Să fie mulțumiți.
În cele din urmă, aproape nimic nu e veșnic, iar schimbarea e iminentă.
Ca în toate poveștile contemporane, viața a luat o turnură interesantă pentru ‘ ea ‘ .
-Astăzi e cu totul diferit, îmi șoptește ea.
-De ce vorbești așa încet? De abia aud ce spui…
-Vreau să mă auzi doar tu de data asta. Și prin tine mă refer la mine. Cred că văd lucrurile într-o altă lumină.
-Cum? Aşa, dintr-odată?
-Hai să îţi explic cum stau lucrurile.
În ultima perioadă am învăţat să vorbesc. Să am discuții pe care numai eu le pot auzi. Probleme pe care trebuie să înveți să le rezolvi singură. Nu te gândi că am făcut asta de bunăvoie. Am fost silită de circumstanţe. Sunt momente când efectiv nu ai de ales și trebuie doar să pui piciorul în prag până nu e prea târziu.
Ce am descoperit? Am realizat că viaţa se schimbă atunci când te aştepţi mai puţin.
Dezamăgirile vin fără să bată la uşă. Uită de bunele maniere. N-au nevoie de introducere. Doar de un simplu rămas bun şi de un zâmbet.
Te vei descurca de minune. Nu îţi voi spune că va fi uşor. Deloc. Dar vei învăţa că totul se vindecă, ușor-ușor, oricât de adâncă ar fi rana.
Am călcat pe jar încins şi am simţit cum mă pierd. Nu mai ştiam ce vreau sau ce am de făcut mai departe. Ţineam în braţe amintiri pe care nu am crezut niciodată că voi fi în stare să le ascund.
Mi-era cald şi rece în acelaşi timp. Inima-mi spunea multe şi am ascultat-o fără să stau pe gânduri. Amintirile mă ţineau în loc. Sufletul mi-era ţintuit, iar trecutul era mai uşor de acceptat. Schimbarea mă speria şi gândul că totul ar fi putut diferit mă măcina zi de zi. Un calambur abisal.
Ochii verzi pe care acum îi vezi fără lacrimi, atunci nu se mai puteau opri din a spune povestea ascunsă printre zidurile inimii. Lacul a secat, iar acum ţi se vor părea necunoscuţi la primul contact, dar mai apoi vei vedea ce ştii deja. Adevărul.
Femeia din fața ta știe al naibii de bine ce vrea. Știe de ce e în stare. E conștientă că poate muta munții din loc singură. Asta înseamnă fără tine. Cred că asta te sperie cel mai tare. Ca e independentă și că a reușit să își dea seama că merită tot ce-i mai bun. Că nu are de ce să aștepte. Timpul trece și nu iartă. Iar fata cu ochii verzi ca de smarald nu are de gând să și-l irosească. A făcut asta. Nu se va mai repeta, însă. Acum… ochii ei strălucesc de încredere și crede-mă… Asta e tot ce contează.