Pe peronul gării aerul rece adie timid. Ca o mângâiere parcă. Trenul se aude venind și parcă-mi bate inima mai tare. Știu că în câteva ore voi fi în brațe la el și sufletul iar o să-mi zboare. Poetic, nu?
Țigara mi se termină rapid. Jumătate o arunc. Nu stau pe gânduri. Urc în tren să-mi găsesc locul. Cer niște indicații și din greșeală ajung la clasa I, eu având bilet la clasa a II-a, să ne înțelegem.
Într-un final ajung unde trebuie. Mă așez comod și mă gândesc cu ce să-mi ocup timpul. Cred că am fost fermecată dintotdeauna de drumurile cu trenul. Totul pare mai liniștitor.
Dacă stai să analizezi atent fiecare călător, bine pe cei de lângă tine, doar n-o să mă plimb plin tren să văd ce face lumea, o să observi multe lucruri.În primul rând toată lumea merge la cineva. Logic,nu?
Poți afla poveștile unor oameni pe care probabil n-o să-i mai vezi în viața ta, dar care au chef de pălăvrăgeală. Trenurile sunt plin de de povești.
Fata care citește pare pierdută în gândurile ei.Nu-i pot citi cuvintele pe chip, dar pare a crede în magie. Absorbită de lectură, are așa o aură de mister. Cred că asta spun alții și despre mine când îmi scot cartea din geantă.
Cuplul de lângă mine îmi amintește de noi și de cât de dor mi-e de tine. Îmi amintește de faptul că drumurile sunt întotdeauna mai frumoase în doi. Că strângerile de mână au magia lor aparte și că iubirea se trăiește în fiecare zi, nu doar de ocazii speciale.
Oamenii uită de multe ori lucrurile astea. Așa că noi, dragul meu, suntem peste măsură de norocoși. Noi știm cum să ne prin gesturi mici, cum să facem să fie bine.
Lumina e ușor difuză în tren. Parcă te lasă să adormi și parcă nu. Te afli undeva între o stare de trezie și de visare. Am două variante:
- DA – timpul ar trece mai ușor.
- NU – 4 ore par a fi o eternitate.
Dar aș putea profita de timp să scriu o poveste. Aș putea face ce știu eu mai bine. Să trasez linii și intersectante în minte până când devin cuvinte. Să creez.
Aleg să stau cu ochii deschiși. Și mă gândesc la noi. La felul în care toate lucrurile se întâmplă într-un anumit fel. Cu un anume scop. Așa cum ne-am întâmplat noi,dragul meu. Așa cum am ales.
Toți avem povestea noastră. Poveste care așteaptă să prindă contur și culoare. Cuvinte care fug neîncetat. Sentimente ce vibrează în fiecare minut care trece. Toate acestea se iau cu atenție și se amestecă cu multă dragoste. Povestea fiecăruia dintre voi trebuie tratată ca o rețetă a unui chef de la Paris.
Sfatul meu e să trăiți. Fiecare clipă,fiecare moment. Să vă scrieți unul pe altul.
Iar tu dragul meu, sper că mă aștepți. Știi unde. Acolo, pe peron. Cu zâmbetul pe buze.