Veau să iei o pauză, draga mea. Să te gândești la tot ceea ce ai acum. Ești mulțumită?
– În mare, da. Sunt.
– Dar per total?
– Tocmai ți-am răspuns.
– Nu. Nu ai făcut-o. Mi-ai zis ceva indecent de simplist pentru tine.
– De ce spui asta?
– Te cunosc prea bine ca să-ți cad în plasă. Știu că prinzi mulți pești deodată, dar nu-s de tine.
– Am rămas cu un gol în suflet. Ca și cum aripile lui au încetat să bată, iar când a plecat a luat tot cu el. M-a lăsat fără suflare. Mă sufoc uneori, înțelegi?
– Respiră.
– Nu pot.
– Ba da, poți. Nu observi câtă lume ai în jurul tău? Câte persoane stau după tine și așteaptă un strop din atenția ta?
– Ba da.
– Și atunci? Ce te oprește?
– Nu știu cum, ce și când să fac. Nu mai știu cum să acționez.
– Draga mea, ești grozavă. Radiezi fără să îți dai seama. Ce trebuie să faci? Când golul e iminent, suflă.
-Adică?
-Nu încerca să-l umpli. Nu va merge. Nu poți să îl îndepărtezi. Face parte din tine. E trecut. Dar tu, dragă, ești prezent și ai tot viitorul în față. Zâmbește mai mult. Lucrurile o să se schimbe.
-Cum?
-În bine. Crede-mă. Greul a trecut. Îndreaptă-ți atenția spre tine. Tu ești tot ce ai nevoie.
-Zici?
-Da. Pentru că ești una dintre cele mai puternice persoane pe care le-am întâlnit.
-Și cei ca mine cad uneori.
-Da, dar se ridică în cel mai frumos mod posibil. Până și tu știi că lumea nu ar exista fără oameni ca tine.
-Nebuni, idealiști, mozaicali?
-Nu. Diferiți, draga mea. Diferiți.