Tremur

Mi-ai spus că sângele-i apă uneori şi că atunci începi să tremuri cu tot corpul.

M-am întrebat de multe ori dacă glumeşti sau dacă te aştepţi ca eu să înţeleg altceva, dar am ales să respir şi să las lucrurile să meargă de la sine.

Nu a fost bine, recunosc.

Poate că aş fi trebuit să lupt mai mult şi să îmi infing colţii mai adânc în ce era odată al meu.

Îmi pare rău, nu am ştiut. Am călcat strâmb, dar nu m-a învăţat nimeni să merg. Mi-a fost prea frică de schimbare.

Asta sunt eu acum. Fără excepţii. Gol şi nesatul de imaginea ta de altă dată. Mă sperii sincer.

Poate că acum mi-e mai frică decât oricând. Ştiu că o să pleci şi ştiu că trebuie să îţi dau drumul.

Tu nu eşti ca o pasăre pe care să o ţii în cuşcă.

Ai nevoie de aer.

Aripile tale nu trebuie să fie  prizonierele timpului.

Tu vrei iubire.

Ai nevoie de tine ca de cărţi. De esenţă.

Dar…totuşi…ce mă fac eu fără tine?