Simt că mi-a cam venit vremea și că sunt pregătit. Sunt pregătit să mă întorc la ea și să îi văd zâmbetul în fiecare zi. Să o țin din nou strâns de mână și să punem la cale șotii ca doi copii mici. Să-i reamintesc cât de mult o iubesc.
Pentru o secundă, mi-a trecut toata viața prin fața ochilor. Cum ziceți voi, tinerii, am avut un flashback. Ei, vezi tu, ce moșneag atent sunt? Am văzut cum mergeam cu taică’meu la repetiții și-l ascultam cât de bine cânta. Am văzut clipele din școala generală și din liceu.
Am văzut fericirea cu ochii, dar și nefericirea. Am văzut sufletul mamei plin de durere când s-a dus tata și n-am crezut niciodată că un om se poate simți atât de sfâșiat până când am simțit-o și eu pe propria piele, atunci când perechea mea s-a dus și ea, mulți ani mai târziu.
Am văzut cum ne-am întâlnit prima oară când am strâns-o în brațe la gară. Sufletul meu o aștepta de multă vreme, mai exact dintotdeauna. Am văzut momentele bune și cele rele. Felul în care am trecut mereu împreună peste orice. Am văzut tot într-o clipită. De asta stau acuma și zâmbesc de unul singur ca un bătrân senil cum ar spune trecătorii dacă ar fi pe aici. Îmi imaginez că stau pe malul mării și că în zare o văd pe ea. În curând chiar o voi face.

1 thought on “Scrisoarea vânzătorului de sentimente”