Prin vene îmi trec vibrațiile sufletului de altă dată.
Foc ca să se încălzească.
Gheață ca să ajungă la un echilibru potrivit.
Scrum de la țigările adunate.
Fiori de când zâmbeam cu tot sufletul.
Vise ce au doar contur, dar nu și substanță.
Fărâme de dor. Se perindă prin gândurile mele izbindu-se de zidurile ridicate de suflet. Se protejează, săracul. Furtunile prin care a trecut au răvășitor tot, iar ultima a fost cea mai aprigă dintre toate.
Prin suflet îmi trec crâmpeie de timp.
Secundele se fac nesimțite. Minutele dansează ritmat pe o melodie veche de jazz. Orele stau la povești. Zilele și săptămânile la fel. Anii le scriu pentru a nu uita detaliile.
Momente încrustate adânc în scoarța inimii. Le-am păstrat sub forma unor tablouri puse în ramă. Le pot admira oricând vreau. Oricând am nevoie. Îmi reamintesc de cine eram. De felul in care obișnuiam să fiu. Nu, nu m-am schimbat. M-am redescoperit.
Prin minte îmi trec sute de șoapte.
Sunt atât de puternice încât mă fac să tremur. Aceeași tonalitate, același ton, aceeași intensitate. Se leagă între ele formând un corpus care m-a ajutat să cresc. Mi-au fost paj și îndrumare. Mi-au pus pătură pe suflet când a rămas gol și îngheța de frig.
Prin mine trec sute de povești.
E timpul s-o aleg pe cea mai importantă. Eu știu care e.
Tu ai habar?