Printre atâtea cuvinte de dor și de nu-mă-uita, mi-am regăsit sufletul așteptând. Am decis să-l ascult și pe el după o bucată de vreme. Și-a spus povestea atent, cu multe detalii, fără perdea. Mi-a spus ce-l doare și că de o bucată de vreme a realizat că eu nu am vrut să aud ceea ce simțeam cu adevărat. I-am dat dreptate. Nu voiam să mă mai ascund.
”Să ai mereu grijă de sufletul tău”, mi-a spus ea la un moment dat. Mi-am dat seama de-a lungul timpului, că e cel mai important lucru. Că fericirea mea e esențială și că dacă nu mă pot ocupa de mine mai întâi, nu o să pot fi eu lângă un eventual EL. Primesc deseori întrebări cum ar fi : De ce ești singură?; De ce nu vrei să fii cu cineva?; Cât ai de gând să stai așa?; Cum te descurci?.
Răspunsurile sunt concise și clare. Fără menajamente. Vreau să fiu singură pentru o perioadă. Fără un EL. De ce? Pentru că vreau să mă redescopăr. Vreau să zâmbesc mult și să râd până simt că nu mai pot. Să scriu fără dar și poate. Să fiu pentru mine și pentru familia mea. Știu că orice s-ar întâmpla, prietenii mei vor fi mereu acolo. Familia e esențială. Atât cea pe care am primit-o, cât și cea pe care o formăm de-a lungul vieții. Nu sunteți de acord?
Cred că ne-ar fi benefic să învățăm că sufletul trebuie cultivat. Trebuie scos la un pahar de vin și la o masă delicioasă. Să spunem paste. Alegeți voi tipul. Trebuie ascultat, iar povestea îi trebuie notată. Așa nu va muri niciodată. Cuvintele rămân mereu acolo unde au fost menite. Sentimentele la fel. Depinde doar de noi cum alegem să creștem și să fim.
Întâlnirile cu mine au devenit un obicei plăcut. Am învățat să mă bucur de liniște și de aroma unui rose fără să mă simt singură.
Pasta, wine & love s-au transformat în tradiție. Momente în care îmi iau sufletul de mână și îl scot în oraș să stâm la cioace fără să ne deranjeze cineva. Acel eu de care mi-era frică uneori a devenit cel mai important. Iar odată cu timpul, mult mai bun.