Parfum de ianuarie

Photo by Shane Rounce on Unsplash

Tot timpul m-am gândit la asta…

Chestia e că există oameni care te răvăşesc doar dintr-o privire.Îţi zâmbesc,surprinzându-ţi uşor temerile. Îţi fac o declaraţie de dragoste din priviri.

Pe moment, tu, nepăsător sau prea prins în ale tale,nu realizezi. Dar,după luni sau chiar ani buni, cauţi acei ochi în toţi şi toate. Nu vrei să renunţi.Îti spui neîncetat că nu e posibil ca ea să fi dispărut dintr-odată, plângi, îţi revii şi continui căutarea.

Dar, stai. Te-ai gândit pentru o secundă măcar că ea nu se va mai întoarce ?

Ai fost sigur pe tine de atâtea ori. Dar,acum, parcă te-ai disipat. Nu mai ai încredere. Nu mai ştii dacă da sau dacă nu ,dar ştii că nu poţi renunţa încă o dată. Nu după ce i-ai simţit parfumul când te plimbai agale, cred că săptămâna trecută, din câte mi-ai spus, prin Cişmigiu.

Nu ai văzut-o. Nu ştiai dacă era ea,deşi instinctul îti spunea să fugi cât mai departe. A fost prima oară când te-ai opus. Ştiai că de asta ai pierdut-o prima oară. Ai rămas blocat în stradă şi ai stat acolo până în zorii dimineţii. Te uitai în gol,urmăreai o umbră. Erai răvăşit. Nu mai ştiai ce simţi.

O doreai. Îţi era dor de privirea ei pătrunzătoare, îţi era pur şi simplu dor de tine. Ea erai tu. Iar privirea ei nu mai era ca altă dată. Ochii au plâns, dar au şi zâmbit de multe ori.

Te-a căutat şi ea pe tine. A vrut să simtă din nou parfumul tău aromat, dar a aşteptat prea mult. S-a săturat. Nu mai putea să stea în parc. Era ianuarie, prea frig, iar ei îi îngheţa parfumul.

Spread the love