Noi și restul lumii

Noi doi.

Drumu-i mai frumos împreună. Mâinile împreunate, zâmbetul la purtător, visele-n desagă. Tot ce avem nevoie.

Există o vorba din popor : ‘Cine e făcut pentru tine, o să rămână’. Parcă așa era, dar ați înțeles ideea.

Ne-am găsit când aveam cea mai mare nevoie. Când ne așteptam mai puțin. Paralelele sufletelor noastre s-au intersectat dintr-odată. Atunci pur și simplu am știut că suntem unul pentru altul. Inimile au început să ne bată mai tare, iar ochii au înțeles din prima ce voia sufletul să spună.

Cred că persoana aceea intră în viață noastră în momentul în care suntem pregătiți. Așa cum ai apărut tu, dragul meu.

Parfumul tău a devenit afrodisiac pentru mine. Impregnat în pernele de pe canapea, mă îmbrățișează când tu nu ești acolo fizic. Pozele înrămate frumos ce șad pe bibliotecă, îmi amintesc că am pentru ce să lupt în fiecare zi. În spatele lor stă un dram de curaj pe care l-am avut amândoi. O picătură de nebunie și iubire cât cuprinde văzduhul. Aș trece de o mie de ori prin ce am trecut doar că să ajung la tine.

Construind atent, pas cu pas, vom ajunge departe. Drumul e greu, dar de mână cu tine totul pare o poveste. Povestea noastră. Să o scriem frumos. Iubire în loc de cerneală și planuri în loc de hârtie. Cu sare și piper. Cum mi-ai spus de atâtea ori, suntem noi. Noi doi și restul lumii.

Spread the love