Molipsitor

Photo by Jacqueline Day on Unsplash

Râsul ei de altă dată mi-era muzică de suflet. Ochii mi-erau călăuză și ajutor la ananghie. Bătăile inimii îmi indrumau pașii. Acum însă, nu mai aud nimic. E liniște, iar ea nu mai e aici.

Acum a rămas doar un ecou pe care îl țin în suflet. Nu vreau să îl pierd. Îmi ține de cald. Probabil o va face mereu. 

De ce am ales să nu fac nimic?

Egoism și mândrie. I le-am pus în față, iar ea chiar și atunci a vrut să lupte. Am învățat mult prea târziu că ea ar fi luptat pentru mine chiar și în cele mai negre momente. Probabil nu o să înțeleg niciodată cum poate fi un om atât de bun. Cum ea a putut să fie așa.

Molipsitoare.

Tot ce atingea se transforma în magie. Iar magia când ajungi să o simți pe propria piele, devine dependență. Crede-mă. O cauți mereu. Cel mai grav, e atunci când îți dai seama că ai pierdut-o. Când îți dai seama că ți-a devenit răsuflare și simți că nu mai ești tu fără ea. Nu spun că nu pot să mergi mai departe. Nu mă înțelege greșit. Bineînțeles că poți.

Vrei să mă ascund după deget sau vrei adevărul?

De fapt nu prea mă interesează.

Adevărul să fie!

Poți să alegi mereu calea cea ușoară. Dar să lupți, ei bine, asta e adevărata controversă. E simplu să dai înapoi. E simplu să renunți chiar și atunci când fiecare locșor din tine îți spune că ar trebui să dai tot. Tu alegi să dai bir cu fugiții. Alegi să-i spui celei mai iubite femei că a fost destul și că totul s-a schimbat. N-o poți privi în ochi pentru că știi că ai ceda. Așa că alegi. Alegi să te porți ca și cum ea nu a existat niciodată.

Pentru o perioadă, crede-mă, toate astea funcționează. Însă atunci când te lovește realitatea devii coșmar pe două picioare. Alungi fiecare gând, fiecare nelămurire. Iubirea ai pus-o deoparte. Te amăgești. Singur. Știi că nu e adevărat. Știi că ea înseamnă necesar în minutarul timpului tău. Ea e dansul inimii tale. Îi cunoști fiecare pas. Fiecare ritm. Fiecare vibrație.

Nu te-a înțeles nimeni cum a făcut-o ea?

Amuzant, nici pe mine. Suntem cam în aceeași situație, frate. Nu știu ce a fost în capul meu. Nici acum nu pot să înțeleg. Aș putea încerca să mă păcălesc, dar nu are sens. M-am damnat singur.

Poate te întrebi când mi-am dat seama. După luni întregi. Doar nu era să realizez atunci când ea încă lupta pentru mine. Atunci când lacrimile-i curgeau pe obraz șiroaie. Atunci când ar fi trebuit să o țin în brațe și să îi iau sufletul de mână pentru a îl vindeca.

Nu ar fi trebuit să o rănesc niciodată, știu.

Băi, frate, ea nu merita asta.

Și când stau să mă gândesc că trebuia să fiu pur și simplu acolo, că doar atât mi-a cerut, îmi vine să îmi dau pumni singur.

Le vezi pe majoritatea de acum, vor bărbat cu mașină, eventual cu sute de euro în cont ca să le facă poftele. Își flutură fundul prin fața ta, gata, ești pe jos. Creierul unde-i? Îmi zici și mie? Cred că știi răspunsul singur. De astea găsești peste tot, dar o femeie ca ea, care să lupte și să te accepte cum ești tu, mai greu. Mai deloc.

Ea era TOT și esență de magie. Ea mi-a fost inimă și încă îmi este. De ce să nu recunosc? Și știi ce e culmea? Ea nu avea nevoie de mine deloc. Avea nevoie de mine pentru că mă iubea și-i eram respirație. Atât. Banii și-i câștiga singură. Era independentă din toate punctele de vedere.

Mai eram și eu pe acolo și o împingeam să facă ce vrea ea. Știam cât de mult apreciază și câtă nevoie are de asta. Ea avea nevoie de iubirea mea și m-a iubit exact așa cum am venit. Cu tot pachetul. Cu toate rănile. Mi-a îngrijit fricile și a luptat să mă ridice. Mereu. Fără să aștepte nimic în schimb.

Ea era molipsitoare. Aș recunoaște-o oricând, oriunde. Vibrațiile ei erau puternice, stârneau furtuni dar le și calmau. În același timp. Contradicție pe două picioare. Controversă pură. Și ochii aia verzi…Le știam fiecare nuanță și expresie. Am fost norocos să le știu povestea. Voi fi mereu.

Ca piesele dintr-un mozaic suflat de timp, sunt sigur că m-ar completa și acum. Aș avea grijă de piesele lipsă de data asta și le-aș reconstrui. Atent. Cu răbdare. Cu grijă. N-aș mai îndrăzni să renunț la ea niciodată.

Știi cum se spune… Nu-i niciodată prea târziu să faci ceva. Chiar dacă momentul a trecut, poți să încerci să lupți. O femeie ca ea, sincer acum, nu mai găsești. Hai să fim serioși oleacă. Deschizi ochii acum sau mult prea târziu. Ține de tine.

Să știi că mie îmi pare rău. Îmi pare rău că n-am fost acolo să îți șterg lacrimile. De fapt îmi pare rău că eu am fost cel care le-a provocat. Cel care a stârnit furtuna. Îmi pare rău că am plecat.

Vrei să …

Spread the love