Îţi dau voie să îmi spui adevărul

Poate am fost laş şi nu am ştiut cum să îţi cer asta.

Am vrut să ascund cât mai adânc ceea ce încă simt în bătaia timpului. Am vrut să fug, dar nu mi-a ieşit. M-am amăgit cu trecători şi vise pe care ştiam că doar cu tine le voi putea împlini.

M-ai încurajat să dau tot ce aveam mai bun din mine, dar când ai plecat mi-ai călcat încrederea în picioare, aşa cum probabil eu ţi-am răvăşit inima şi totodată toate sentimentele. Nu ştiu dacă mai are vreun rost să mă destăinui acum, dar e ziua noastră, iar eu sunt la margine de drum.

Am încercat să mor, dar amintirea noastră m-a apucat de o aripă a sufletului meu şi nu a vrut să îmi dea drumul. Am plâns până la epuizare. M-am uitat pe cer, la stele şi speram că te vei întoarce deşi eu eram cel care te-a părăsit.

Am vrut să fiu înghiţit de pământ, dar nici el nu m-a mai vrut. Am vrut să mă închid în tine şi să mă prăbuşesc în eter, dar sufletul mi-era negru de minciuna pe care o trăisem prin propriile alegeri. Am mers la capăt de lume pentru un moment.

Te-am căutat. Am fugit de mine, de tine, de noi, ştiu, draga mea. Am fost un prost ! Dar, acum, pentru că nu mai am nimic, am nevoie de destăinuire.

Doar o clipă de răgaz. Tu soarbe-ţi cafeaua,încet. Îmi amintesc şi acum buzele tale ce fremătau de iubire. Le iubeam dimineaţa cu ardoare. Ştiam că sunt sincere şi nu mint. Oare ce a fost în capul meu ? Cum am putut să calc în picioare un vis şi o avere?

Un pic, te rog. Ia un loc.

Nu te oblig, dar totuşi am pretenţia că mă vei asculta. Nu trebuie să spui nimic. Doar ascultă sunetul vocii mele. Ştiu că te va tulbura. O sa începi să tremuri, de frig. Nu ai mai simţit asta de multă vreme. Poate mai abitir. Ştiu că ţi-ai dorit. Ştiu şi ce ai vrut. Ai fost goală în faţa mea, îţi aminteşti ?

Nu de haine. De trup. Am fost singurul care a ajuns la suflet. Poate că acum eşti fericită, poate că râzi cu gura până la urechi atunci când te împiedici pe stradă sau poate că încă te mai opreşti în parc să hrăneşti porumbeii de care multă lume a uitat. Poate că încă mai citeşti ca şi cum lumea s-ar termina mâine şi tu trebuie să-ţi termini biblioteca.

Poate că încă sufletul ţi-e negru de durere. Poate că nu mai merit nici măcar o privire din partea ta, dar vreau doar o răspântie. Nu o să mai fac promisiuni. Ştiu că nu o să mai crezi în ele. Dar, te rog, pentru cinci minute,ia loc şi lasă-mă să îţi spun cât de adâncă e groapa iubirii mele. M-am aruncat în ea de multe ori, fără tine.

Nu am avut  curajul să te privesc în ochi. Dar, acum, pentru că e ziua noastră şi nu mai suport, prefer să rămân înecat în sentimente decât să ştiu că nu am încercat.

Spread the love

Leave a Comment

spune-mi o poveste. sunt aici si te ascult.