Fiori de dimineaţă

De o perioadă totul s-a schimbat. Muzica a devenit mai puternică. Zâmbetul mai accentuat, iar dimineţile mai aromate.

Paralelele s-au intersectat din nou. Ciudat. Când mă aşteptam mai puţin.

Lumina a devenit mai caldă, iar soarele mai primitor.

Dimineţile s-au transformat într-un istoric mozaical, iar cafeaua într-o hartă a plăcerii.

Nici mai mult, nici mai puţin.

Crepusculul s-a metamorfozat în tot.

Iar totul s-a concentrat în sticluţe mici, de pus la păstrare în cămara timpului.

Jurnalul a devenit obişnuinţă, iar cuvintele prind din ce în ce mai mult viaţă.

Uneori se ridică de pe foi şi-mi şoptesc secrete de mult uitate.

Vindecă. Ating corzile inimii fără a le face rău. Dansează pe muzică jazz fără să le pese că le vede cineva. Până la urmă fac parte din mine. Cine ar putea să le vadă?

Lucrurile iau cu totul altă întorsătură când te obişnuieşti cu ideea că ce e al tău e pus de o parte. Că tu eşti cea mai importantă persoană şi că trebuie să ai grijă de sufletul tău în primul rând.

Fără doar şi poate.

Fericirea stă în lucruri mici. Uităm deseori să ne bucurăm de ele. Suntem din ce în ce mai agitaţi şi vrem mereu din ce în ce mai mult.

CARPE DIEM devine o reţetă în declin.

CERCA TROVA -un drum pe care îl descoperim prea greu.

Mozaicul inimii se transformă în poveşti de spus la un pahar de vin. Aromate. Fără perdea. Sincere.

Ne dăm seama târziu că asta e tot ce avem. Fiorii de dimineaţă. Prima cafea. Momentele. Secundele. Cuvintele. Îmbrăţişările. Perdeaua de lumină ce ne încălzeşte sufletul zi de zi. Acel a fost odată ca niciodată devine o metaforă a momentelor de sculptat în suflet. Vraja devine realitate.

Ce ziceţi, învăţăm şi noi să ne bucurăm de fiorii dimineţii?

Spread the love