Suntem frapați de Crăciun, de luminițele din jur și de cadourile aduse de moșu ăla cu desaga plină. Perioada asta, ca oricare alta de fapt, a devenit strategie de marketing și publicitate.
Prinși în cotidian și-n problemele de zi cu zi, uităm cum să zâmbim cu adevărat.
Cumpărăm cele mai noi gadget-uri și suntem la curent cu tot ce se întâmplă în jurul nostru.
Dansăm până la epuizare pentru a ne elibera. A doua zi o luăm de la capăt. Învățăm pași noi doar pentru a ne simți întregi.
Dar…
uităm să ne uităm și înăuntru. Să mai întrebăm din când în când ce ne doare cu adevărat sau ce ne face fericiți.
– Alo?
– Da?! Cine e acolo?
– Sufletul tău. Voiam să văd dacă îți mai amintești de mine.
– Stai puțin. Sunt oleacă cam ocupat.
Acoperim sentimentele cu lucruri care ne devin paji pentru un timp, până când realizăm că golul devine din ce în cemai acut.
Sufli și simți cum se pornește furtuna.
Uităm că ar trebui să stăm mai des cu ai noștri și zicem mereu că este timp. Dar vine și criza de timp și doare mai tare decât criza financiară. Banii îi faci la loc. Timpul, nicidecum.
Când nisipul începe să se scurgă din clepsidră, nu prea mai ai ce să faci. Îți dorești să fi făcut mai mult, să fi fost acolo să îți iei la revedere.
Ne ascundem de noi înșine cu tact și uneori o facem atât de bine încât ne pierdem în propriile secrete. Ne deschidem greu, din ce în ce mai greu, punand totul in stand-by.
Poate ca e mai bine așa. – fraza pe care ne-o repetam neincetat.
Dacă nu e?
Ar fi cazul să începem să trăim și să ne îndreptăm atenția înspre ce trebuie atunci când este momentul.
Poate că nu ești tocmai în Christmassy mood acum. De-atâta reclamă, și-a cam pierdut esența. Ce-ar fi să îți amintești de-un Crăciun din copilărie? Să iei de acolo tot ce-i mai bun și să încerci să faci asta acum.
Să zâmbești. Ai un zâmbet frumos, draga mea.
Lasă-ți sufletul să respire. Ascultă-l că are nevoie.
Fă ceea ce-ți place.
Trăiește frumos și, cel mai important, draga mea, fii fericită. Nu doar acum. În fiecare zi.
Va fi și mai bine. Te asigur.
Christmas is not about lights. It is not about expensive gifts. It is about what you’ve got in your heart. About making others smile. About letting it out. About feeling. Christmas is about each of us.