Miroase tare a ars și a durere, dar bujorii de pe masă mă fac să zâmbesc. Știu că e doar un nou început.
Nu m-am gândit niciodată că se va ajunge aici. Cel puțin nu în modul ăsta. Am călcat pe jar de multe ori, dragul meu și nu am ezitat pentru nicio secundă. De ce? Știam că e vorba de tine, de noi, de tot ce puteam construi împreună.
Cu sufletul însă, nu te joci. Nu-l iei de mână și îl lași în ploaie. Nu-l duci de nas cu minciuni mărunte- cuvinte care dor. Nu-l amagesti in zadar fără ca apoi, nici măcar să-ţi pese. L-ai dezbrăcat ușor și l-ai făcut să aibă încredere în tine. Acum ce faci? Lași dezastru? Mi-ai dat stavilarii jos și ai reușit să ma cuprinzi dintr-odată. Ţi-am încredințat inima,iară acum se-îneacă-n propriile lacrimi. Nu regret, dar îmi pare rău că nu ai realizat la timp : aveai totul în mâini și ai lăsat-o să plece. Fără să te uiţi in spate, fără să-i zici nimic,ai facut o alegere. Ea? Ce a facut? A ales la rândul ei.
M-am ales pe mine. Pentru prima oară după atât timp,am fost egoistă și am învăţat că uneori, e mai bine să îţi pui propriile nevoi în faţă. Chiar dacă doare, chiar dacă-i iubire și rana e proaspătă, mirosind a ars, trebuie să trec mai departe. Aripile pe care mi le-ai tăiat trebuie reconstruite. Rănile trebuie tratate, iar sufletul trebuie prefăcut iar in fortăreață.
Sufletu-mi plânge, dragul meu, dar pentru prima oară simt că am făcut alegerea potrivită. Bujorii mă fac să trăiesc din nou în fiecare dimineată, să mă regăsesc. Și nu, nu voi uita, în caz că îti faci griji. Îmi voi aminti mereu, dar cu timpul mă voi vindeca și voi închide rănile pe care le-ai lăsat cu atâta usurintă.
Tu știi cât de puternică ești, draga mea?