Azur de suflet

Mi-azur de suflet, iar roşul buzelor tale mă face să rămân fără aer. Nu ştiu ce îmi faci, dar nu e bine. Deloc. Eşti otravă, iar sângele tău mă înmărmureşte. Gândul limpede mi-e departe. În mod curent nu sunt aşa, dar când te mişti îţi simt vibraţia sufletului. Mă înspăimânţi. Ai colţi de felină şi inimă de-azur. Mă poţi ataca fără oprelişte. Nu ai ruşine. Ştii că sunt vulnerabil.

Savurezi fiecare secundă. Ai atâta viaţă în tine, femeie. Eşti tot ceea ce un bărbat şi-ar putea dori. Mulţi sunt orbi însă. Le scapi printre degete. Iară eu sunt norocosul. Eu te-am recâştigat din ruine şi te-am transformat în muză. Te-am purtat pe vânt şi te-am vindecat. Nu am putut să îţi iau dezamăgirile, dar le-am transformat într-un diamant bine şlefuit. Am fost cu el la bijutier. Mi-a spus că valorează mai mult decât mi-aş permite eu vreodată. Eram bogat. Aveam sufletul tău în mână.

Nu l-am obţinut uşor. A trebuit pentru mult timp să lupt cu fantomele trecutului tău. La un moment dat simţeam că îmi pierd cumpătul. Atunci m-ai prins şi ţi-ai înfipt colţii adânc în inima mea. Nu m-ai lăsat să plec. Ştiai că orice ar fi, eu mă voi întoarce mereu la tine. Uite, ai avut dreptate. Sunt întors cu faţa spre o inimă de-azur. Sunt. Eşti. Acum şi mâine. Mai departe nu mai ştiu.

Spread the love

Leave a Comment