Îţi dau o şansă. Nu te mai gândi. Vei strica tot. Nu trecut, nu viitor. Doar acum există. În această secundă poţi face multe. Poţi respira cu tine sau prin tine.
Tu decizi.
Poţi trasa alături de mine cercuri spre infinit. Adevărat, la 360 de grade ne vom întoarce înapoi. Dacă eşti pregătit să urmezi drumul spre noi, te aştept. One shot.
Nu e greu. Timpul trece. Haide să nu mai formăm dreptunghiuri de sentimente şi să încercăm ca dintr-un unghi obtuz să ajungem la unul drept. Haide să fim din nou două perpendiculare care se întălnesc doar într-un singur punct, dar care formează ceva sigur.
Nu mai vreau promisiuni. Florile se ofilesc uşor, dragul meu. Jumătate rămân mereu acolo, pe când celelalte se veştejesc şi devine putregai. Rămâne ceva frumos la ele, totuşi. O simţi şi tu. Amintirile au gust amar, dar plăcut. Trecutul e ceva sigur, ştiu. Dar să nu ne repezim spre el. Incertitudinea nu a fost niciodată uşoară. Dar, alambicată aşa cum e ea, a reuşit mereu să întoarcă minţi. Inteligenţa e frumoasă, de ce să nu recunoaştem? Nu ne plac florile pline de culoare fără sevă.
Acţionează. Nu mai sta. Inima nu se reface de la sine. Calcă în gol, loveşte-te, riscă. Respiră fiecare secundă şi nu uita să te opreşti să apreciezi fiecare moment. Zorii zilei ne aşteaptă din nou să fim împreună. Nu ştiu dacă ieri, acum sau altă dată. Nu ştiu dacă mâine o să râd cu gura până la urechi sau o sa plâng gândindu-mă la altă poveste. Cert e că fiecare eu, fiecare tu, fiecare noi, avem nevoie de un impuls. Uneori e destul pentru a merge mai departe sau dimpotrivă, pentru a ne uita înapoi.